Caragiale... mereu actual 

    Elevii claselor a VI-a A și B și-au amintit cu drag și în acest an școlar de Ion Luca Caragiale, patronul spiritual al școlii noastre.
    Activitățile au fost derulate la CDI-ul școlii unde a fost amenajată o miniexpoziție de carte. Elevii au descoperit mai multe despre copilăria lui Caragiale, despre personalitatea puternică, spiritul umoristic și inteligența nativă care ieșea în evidență încă de la vârste fragede, dar și de spiritul organizatoric și modestia de care dădea dovadă.
    În cadrul activităților elevii au descoperit cât de actual este Caragiale din citatele scrise de acesta. Fiecare elev a fost provocat să își aleagă cel puțin un citat pe care să-l prezinte în fața colegilor și să sublinieze ce i se pare lui mai actual și mai important.



Campanie antidiscriminare

    În perioada 8-22 octombrie școala noastră a derulat o campanie antidiscriminare, campanie în cadrul căreia au participat elevi din ciclul gimnazial, respectiv clasele a V-a A,B,  a VI a A,B,  a VII-a B și a VII-a A și a VIII-a B.
    Activitățile din cadrul  CAMPANIEI EUROPENE FARE 2015 ,,Fare Football People Action Weeks” against racism and discrimination au început  cu o competiție sportivă fotbal fete-băieți, acțiune mult așteptată de către elevi întrucât în anii școlari trecuți au mai participat la asemenea competiții.
    Seria acțiunilor a continuat cu întâlniri programate la CDI-ul școlii. Aici elevii însoțiți de către diriginți, psihologul școlii sau chiar părinți au încercat să dezbată diferite cazuri, să analizeze unele situații de discriminare la care au asistat sau au luat parte direct. Elevii au învățat ce este discriminarea și ce atitudini, comportamente ar trebui să adopte  în relațiile cu ceilalți, fie că este vorba de colegi, prieteni sau necunoscuți. Tot în cadrul acestor acțiuni elevii au realizat diverse materiale informative cu privire la fenomenul discriminării, scurte compoziții sau desene cu mesaje sugestive. Toate aceste materiale au fost expuse în holul școlii astfel încât colegii din școală să poată avea acces la ele.


Ziua Educației 

    Ziua Educației a fost sărbătorită de elevii Școlii Gimnaziale ”Ion Luca Caragiale” prin activități alternative. Astfel că o mare parte a elevilor și profesorilor au luat parte la punerea în scenă a  piesei de teatru ”Un pedagog de școală nouă” realizată de elevii clasei a VII-a A. Spectatorii formați din preșcolari, elevi ai ciclului  primar și gimnazial însoțiți de către cadrele didactice  au fost foarte încântați de modul de interpretare a  micilor actori. La final sala festivă a școlii a răsunat de aplauze.
    Tot în cadrul manifestărilor un grup de elevi din clasa a VIII-a au prezentat pe scurt rolul dascălului în viața elevului, moment destul de emoționant pentru dascălii prezenți.
    Un alt grup de elevi,  clasele  a VII-a B și a VIII-a A,  însoțiți de către diriginți au decis să facă o vizită la Palatul Copiilor pentru a lua contact cu un alt mediu  unde își pot petrece timpul liber.
Ziua Mondială a Educației a fost un prilej pentru elevi și profesori să se cunoască mai bine, să interacționeze într-un mod mai puțin formal și să devină reali parteneri în actul educației.


Omagiere Mihai Eminescu

    În săptămâna 12-17 ianuarie 2015, la Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale” din Baia Mare s-au desfășurat o serie de activități dedicate marelui nostru poet, Mihai Eminescu.
    În seria acțiunilor au fost implicați atât elevi din ciclul primar, cât și cei din ciclul gimnazial, sub stricta coordonare a directorului Radu Bogoviț și a directorului adjunct, Eugenia Pampa.
    Pentru activitățile proiectate elevii au parcurs ore de documentare și informare, atât la Centru de documentare și informare al școlii, cât și în clasă sau acasă. Promovarea interdisciplinarității și a transdisciplinarității au fost competențele vizate în acest proiect, astfel încât elevii să-și folosească informațiile dobândite la diferite obiecte de studiu. ”Câteva dintre rezultatele finale ale acestor activități au fost realizarea unei expoziții la nivel de școală, cu produse diverse realizate de elevi: semne de carte, desene, creații literare, colaje, etc care au aparținut elevilor din clasa a II-a B, a VI-a A, B, a V-a A și a VII-a B.
  Totodată, elevii Școlii I.L. Caragiale au realizat și o machetă tematică cu titlul sugestiv Ipotești, dar a fost pregătit și un moment literar prezentat de elevii clasei a VII-a A, în colaborare cu elevii clasei a II-a A. Momentul muzical-literar a fost realizat de corul școlii, împreună cu elevii clasei a IV-a B.


Ziua naţională a României

Elevii școlii noastre au sărbătorit în avans Ziua Națională a României. Astfel în săptămâna 24-28 noiembrie au avut loc o serie de manifestări dedicate acestui eveniment.
    Elevii clasei I B au descoperit Legenda Tricolorului și au confecționat stegulețe pe care le-au reunit într-o expoziție la nivelul clasei;
   Elevii clasei a IV-a B au desfășurat o activitate transdisciplinară, aprofundându-şi cunoștințele dobândite la istorie, limba română, matematică, abilități practice, muzică, etc.;
   Corul școlii noastre a prezentat un scurt colaj de cântece și poezii patriotice, iar un grup de elevi din clasa a VIII-a B au prezentat câteva personalități ale Maramureșului implicate în actul de la 1 Decembrie.
   Deasemenea, elevi din diferite clase au realizat mape tematice, proiecte, dosare documentare, lucrări plastice ce au fost reunite în expoziții tematice.
   La Centrul de Documentare și Informare a fost organizată o expoziție de carte în vederea documentării și informării elevilor pentru realizarea în cele mai bune condiții a materialelor solicitate de către cadrele didactice.


Puterea stă în toleranţă

    Săptămâna 5-12 noiembrie a fost dedicată TOLERANȚEI ȘI SPIRITULUI CIVIC. În vederea desfășurării în cele mai bune condiții a programului Inspectoratul Școlar și CJRAE MM ne-au pus la dispoziție o serie de materiale pe care să le folosim la întâlnirile cu elevii și părinții.
    Scopul programului a fost acela de a dezvolta și promova în rândul elevilor, părinților și comunității respectul față de diversitate.
    Sub genericul „Puterea stă în TOLERANȚĂ!” școala noastră a desfășurat în această perioadă o serie de acțiuni diverse implicând activ atât elevii cât și părinții acestora.

  
Dintre activități amintim:

  • Realizarea de lucrări plastice și literare ce au avut ca temă centrală TOLERANȚA;
  • Intâlniri interactive realizate între elevi-părinți-dirigințe-profesori;
  • Rezolvarea POZITIVĂ a problemelor! – activitate interactivă între elevii clasei a III-a A și un grup de elevi din clasa a VIII-a B.
  • Participarea la SIMPOZIONUL ELEVILOR, organizat de către ISJ MM în parteneriat cu CJRAE MM, cu proiectul „Puterea stă în TOLERANȚĂ!” derulat în perioada 7-12 noiembrie 2014.

Ziua Europeană a Limbilor

    Ziua Europeană a Limbilor a fost marcată la școala noastră prin diverse activități interdisciplinare implicând mai mulți profesori și elevi în acțiuni diverse. La activitățile dedicate acestei sărbători lingvistice s-au implicat elevii clasei a V-a A și elevii clasei a VII-a B coordonați de profesori de limba română, limba franceză, limba engleză, profesorul de geografie și profesorul documentarist. 

Obiectivele acestor acțiuni au fost următoarele:

  • Informarea elevilor cu privire la diversitatea lingvistică a locuitorilor din Europa;
  • Dezvoltarea competenţelor de comunicare în limba română;
  • Dezvoltarea competenţelor de comunicare în limbile străine studiate la școală;
  • Promovarea spiritului de echipă în rândul elevilor.

Echipa implicată: prof. Simona Șchiop, prof. Hogye Cristina, prof. Felicia Bodea, prof. Ionița Mateșan. 


Ziua mondială a alimentaţiei

    

    În data de 16 octombrie se sărbătorește Ziua Mondială a Alimentației. În acest sens elevii școlii noastre au participat la diverse acțiuni desfășurate atât la CDI cât și în sălile de curs, holul școlii și sala festivă. Atât elevii ciclului primar cât și al ciclului gimnazial s-au implicat cu drag la aceste acțiuni împărtășind colegilor, prietenilor și părinților competențele dobândite prin diferite modalități de exprimare : lucrări plastice, colaje, literare și chiar practice propunând rețete culinare tradiționale din diverse zone ale Maramureșului sau promovând un consum cât mai mare de fructe și legume.


Obiectivele acestor activități au fost:
• Informarea elevilor cu privire la importanţa alimentaţiei sănătoase;
• Dezvoltarea competenţelor de comunicare în limba română;
• Identificarea unor surse de informare şi documentare din CDI;
• Promovarea spiritului de echipă în rândul elevilor.

Echipa implicată: Prof. Eugenia Pampa, prof. Alexandrina Oance, prof. Incze Cristina, prof. Covaci Loredana, prof. Palfi Mirela, prof. Cristian Costela, prof.Scăunașu Alina, prof. Roman Cristina, prof. psiholog Moldovan Rodica, prof. Ionița Mateșan